Sat. Vulturul Str.Dunarii Nr.95 Mal drept, Maliuc, Judetul Tulcea, Romania
0723 523 838
rezervari@vulturulpescar.ro

REZERVATIA BIOSFEREI DELTA DUNARII

REZERVATIA BIOSFEREI DELTA DUNARII

Rezervatia Biosferei Delta Dunarii

 

Delta Dunării şi celelalte unităţi geografice adiacente au primit, dealungul timpului, mai multe recunoaşteri naţionale şi internaţionale din punct de vedere al protecţiei naturii. În 1938, Pădurea Letea, din Delta Dunării, a fost declarată Rezervaţie naturală. În perioada anilor 50 au mai fost declarate în Delta Dunării arii naturale protejate în suprafaţă totală de 40.000 ha. În 1978, zona Roşca – Buhaiova – Hrecisca a fost declarată Rezervaţie a biosferei. Din 1990, Delta Dunării şi celelalte unităţi adiacente a fost declarată Rezervaţie a biosferei, în cadrul Programului UNESCO „Omul şi Biosfera”. Tot în această perioadă, Delta Dunării a fost recunoscută ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă, în cadrul Convenţiei Ramsar, iar o suprafaţă de 340.000 de hectare, au fost recunoscute ca parte a patrimoniului natural universal în cadrul Convenţiei UNESCO de protejarea a patrimoniului universal cultural şi natural.

Teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, delimitat conform legii, are o suprafaţă totală de circa 580.000 de hectare şi este amplasat în sud-estul României, cuprinzând Delta Dunării propriu-zisă, Complexul lacustru Razim-Sinoie, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii inclusiv zona inundabilă Somova-Parcheş, lacul Sărături-Murighiol şi zona marină cuprinsă între litoral şi izobata de 20m.

Poziţia geografică a Rezervaţiei este definită de următoarele coordonate geografice: 28°10’50” (Cotul Pisicii) şi 29°42’45” (Sulina) longitudine estică; 45°27’ (braţul Chilia, km 43) şi 44°20’40” (Capul Midia) latitudine nordică.

Din suprafaţa totală a Rezervaţiei, mai mult de jumătate (312.440 ha) o reprezintă ecosistemele naturale acvatice şi terestre incluse în lista zonelor cu valoare de patrimoniu universal (Convenţia Patrimoniului Natural Universal UNESCO) precum şi cele destinate reconstrucţiei ecologice, zone care constituie domeniul public de interes naţional.

Teritoriul Rezervaţiei este amplasat pe teritoriile administrative a 3 judeţe: Tulcea (87,73%), Constanţa (12,23%) şi Galaţi (0,14%).

Din 2007, au fost identificate şi propuse în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Arii Speciale de Conservare şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică.

Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice defineşte categoriile de arii protejate, reprezentate în Rezervaţie prin desemnare multiplă, naţională şi internaţională.

Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Mărimea rezervaţiilor biosferei este determinată de cerinţele de protecţie şi conservare eficientă a mediului natural şi a diversităţii biologice specifice.

Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om – Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul Rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO. Pentru asigurarea protecţiei şi conservării unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice, precum şi pentru valorificarea resurselor naturale disponibile, potrivit cerinţelor de consum ale populaţiilor locale şi în limitele potenţialului biologic natural de regenerare a acestor resurse, în cuprinsul rezervaţiilor biosferei se pot delimita zone cu regim diferenţiat de protecţie ecologică, de conservare şi de valorificare a resurselor, după cum urmează:
1. zone strict protejate, având regimul de protecţie şi conservare al rezervaţiilor ştiinţifice;
2. zone tampon, cu rol de protecţie a zonelor strict protejate şi în care sunt admise activităţi limitate de valorificare a resurselor disponibile, în conformitate cu autorizaţiile date de administraţia Rezervaţiei;
3. zone de reconstrucţie ecologică, în care se realizează măsuri de refacere a mediului deteriorat;
4. zone valorificabile economic prin practici tradiţionale sau noi, ecologic admise, în limitele capacităţii de regenerare a resurselor.

Rezervaţiile biosferei cu aşezări umane sunt astfel gestionate încât să constituie modele de dezvoltare a comunităţilor umane în armonie cu mediul natural.

Zonele umede de importanţă internaţională sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede.

Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională în special ca habitat al păsărilor acvatice – Ramsar.

Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerinţele de ocrotire şi conservare a sitului natural.

Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile proprii de ocrotire şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO.

Ariile speciale de conservare (SPA) sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat. Ariile naturale de conservare sunt special desemnate pentru conservarea tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor speciilor menţionate în anexele Directivelor UE.

Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate. Orice plan sau proiect indirect legat sau necesar pentru gestiunea sitului, dar susceptibil de a-l afecta într-un mod semnificativ, va face obiectul unui studiu pentru evaluarea impactului, ţinându-se seama de obiectivele de conservare a ariei. Nu vor fi acceptate planuri sau proiecte în ariile respective care afectează aria, orice activitate în aceste zone făcându-se cu consultarea publicului. Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană.

Ariile de protecţie specială avifaunistică (SCI) sunt acele arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într-o stare de conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecţie se realizează ca şi pentru ariile speciale de conservare.

Ariile speciale de protecţie sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană.